Mobilier pentru food-court la superlativ. Shopping City Timișoara

Shopping City Timișoara își extinde zona de servire în food-court printr-un proiect îndrăzneț și spectaculos în același timp ce pune în valoare voidul, golul dintre etajul zonei de food-court și parterul galeriei comerciale, mărind astfel capacitatea de servire a food-courtului cu încă 130 de locuri.

Gândită ca o zonă distinctă, de lounge, amenajarea extinderii zonei de servire iese în evidență prin materialele premium folosite. Astfel golul din pardoseală a fost acoprit cu o suprafață vitrată din sticlă securizată, groasă de 30mm, pentru a permite în continuare trecerea luminii naturale către zona de magazine din parter, dar și pentru o experiență senzorială unică ce se oferă clienților ca loc de servire a mesei și de socializare. Întreaga zonă a fost supraînălțată și delimitată de restul food-courtului printr-un perete trafor din HI-MACS Alpine White al cărui model a fost obținut prin prelucrare CNC. Mana curentă a acestuia a fost realizată de asemenea din HIMACS dintr-o bucată, pe tot conturul zonei delimitate, datorită proprietăților materialului de a se îmbina invizibil.

Zona este delimitată longitudinal de un bar cu blat din HIMACS Lunar Sand cu față dublă pentru servirea clienților, ce incorporează o jardinieră pe mijloc pentru separație. Carosarea blatului s-a făcut cu mdf placat cu HPL fibră, iar perimetral, la partea de jos, barul a fost prevăzut cu o plintă de inox înaltă de 20cm pentru protecție.

Mobilierul pentru food-court este completat pe capetele voidului cu perechi de canapele modulare pentru restaurant fabricate din mdf placat cu același HPL fibră ca și barul și cu perne confortabile din piele ecologică. Dispunerea acestora este în stil american, cu banchete față în față, iar separarea dintre ele se face prin jardiniere de interior pentru restaurant, ca elemente de mobilier pentru spații publice.

La mesele pentru restaurant au fost folosite blaturi din HPL compact, finisaj fibră de lemn, iar picioarele acestora au fost fabricate din oțel debitat laser și vopsit în câmp electrostatic cu vopsea texturată pentru o mai bună rezistența la uzură.

Toate elementele de mobilier pentru food-court au fost prevăzute cu prize de date ce permit alimentarea gadgeturilor media și oferă conexiune la internet.

Design: Atvangarde Design Team
Project Management: Atvangarde
Engineering: Atvangarde
Photo credits: Shopping City Timișoara
Locație: Timișoara, Calea Sagului 100, iunie 2018

Vrei și tu un astfel de proiect?

Ații au căutat: mobilier pentru food-court, perete trafor HI-MACS, mană curentă HI-MACS, HI-MACS prelucrat CNC, plintă inox, bar cu blat din HI-MACS, canapele modulare pentru restaurant, jardiniere de interior, mobilier jardinieră, jardinieră restaurant, mobilier pentru spații publice, mese pentru restaurant, picior masă vopsit electrostatic, bar HI-MACS, blat bar HI-MACS, mobilier pentru fast food, mobilier comercial, mobilier din HI-MACS, mobilier pentru mall, Shopping City Timișoara.

Galerie Foto

Contacteaza-ne